bonjour,

Azi m-am decis sa scriu, nu de alta, dar in curand voi uita, despre culori.

Ca orice mama grijulie mi-am invatat puiul care sunt culorile, cifrele, literele, zilele samd. Cu literele a fost cel mai usor, le-a reperat repede prin asocieri. La capitolul culori, am avut de furca:) La inceput a fost epoca lui alb. Totul, dar absolut totul era alb. O intrebam ce culoare e, spunea alb. Apoi a urmat domnia lui „Nu tiu„. Dupa un timp, s-a instaurat haosul. Rosul era verde, movul era galben si tot asa. Eram amuzata, speriata, ingrijorata.

II spuneam, in gluma (speram sa fie gluma):

„- Iris, ce culoare este? (albastru)

– Alb:)

– Nu, mami, e albastru.

Te duc la doctor sa vedem ce ai, daltonist mic ce esti”

Am avut rabdare, a crescut, am pictat/colorat mai des si prin multe asocieri (galben-soare, verde-iarba, mov-iris) a inceput si cea mica sa le stie. Mai are mici scapari, dar sunt in parametri.

Daca as fi descoperit mai devreme ca trebuie sa ii dau timpului timp si sa nu ma panichez asa de des (cu sughitul, dintii, fontanela etc) probabil as fi fost mai putin stresata. „Fiecare etapa, dar mai ales copil, e diferit”, stiu, am citit-o de o mie de ori, insa cand e vorba de al tau totul trebuie sa fie impecabil, ca la carte, perfect, asa cum doar el este.

Rabdare, multa rabdare imi doresc sa am toata viata!