Trebuie doar sa pronunt Disney si un zambet larg imi apare pe chip. Da, stiu, dincolo de lumea aceasta a povestilor este mult marketing, insa personajele Disney mi-au infrumusetat copilaria si mi se par usor de asociat cu aceasta etapa. Puiul nostru a crescut si el cu povestile clasice Disney (Pinocchio, Alba-ca-zapada sau Cenusareasa), dar si cu cele moderne (Neinfricata, Regatul de gheata sau Coco). Mie mi se pare fascinat cum Walt a stiut sa faca dintr-un animalut nu tocmai iubit si dragalas, soricelul, un prieten minunat al copiilor, pe binecunoscutul Mickey Mouse.

Sa revenim la firul epic;) Iris stia de existenta Disneylandului, insa nu intuia ce surpriza ii pregateam. Pe 1 ianuarie, in vizita fiind la nasi, am mancat placinte cu ravase. Ei i-a picat un biletel pe care scria: „Anul acesta vei face calatoria mult visata!” Ea a spus imediat razand: „mi-as dori sa merg la Castelul lui Mickey!”

Ne gandeam de ceva vreme ca va veni ziua in care va fi suficient de mare sa se bucure si sa simta evenimetul, dar inca potrivit de mica sa il savureze, asa incat, ne-am organizat din timp si am planuit de 1 iunie sa ii facem cadou o zi la Disneyland. Cum sotul consort nu mai fusese la Paris am organizat un citybreak, bifand astfel si o promenada pe Champs Elysees.

Joi, 31 mai, am ajuns la Paris, ne-am cazat (am stat in Montmarte, supranumit si cartierul artistilor, unde se afla si domul Basilicii Sacre Coeur, construit pe cel mai inalt punct din oras) si apoi am cercetat zona. Niciun indiciu despre Disney, despre ziua copilului. A doua zi am plecat spre cadoul ei;). Era incantata, emotionata, nerabdatoare. Am luat RER-ul pana la Disneyland (un fel de tren/metrou care leaga suburbiile de Paris), insa pana la intrarea in parc nu a stiut nimic. Cand am ajuns in fata si a constientizat unde se afla….BANG! Pauza de gandit/simtit/constientizat…era atat de emotionata incat nu se putea controla si radea si sarea ca un iedut. Il avea pe Bambi in picioarele ei, pe Ariel in ochi, pe Elsa pe tricou si pe Belle in suflet.

Parcul este destul de mare (vorbesc de parcul de Distractii, nu cel cu studiourile Disney), nu ne-au stat picioarele decat la masa, insa am savurat impreuna fiecare clipa. Ea a vrut sa bifeze experiente de copil mare, de la masinile din Autopia, unde am stat la cozi de 2 ori, pana la Big Thunder Mountain, un montagne russe destul de aventuros, in care adrenalina a atins cote maxime.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mie sincer mi se parea potrivit pentru copii mai mari decat puiul nostru, insa cum ea dorea, si inaltimea o ajuta, ne-am dat toti 3. Cand s-a terminat era alba ca varul si a declarat grava:

-Mi-a placut mult, dar da, nu era de varsta mea. Am crezut ca mor!

-(…)Te-ai mai da alta data?

-Da!

Concluziile le trageti singuri despre relatia ei cu adrenalina;) Ce pot eu sa va spun despre experienta: MERITA DIN PLIN! Am savurat fiecare coltisor, fiecare minut, poza sau zambet, impreuna. La finalul zilei ne-a spus ca fost o zi de nota 100, ca se simte foarte fericita! Am realizat inca o data cat de importante sunt experientele si emotiile pozitive, cat de frumos este sa te bucuri de locuri noi, de timp impreuna si sa simti cum visele pot deveni realitate!