Din nou, greoi si rar, Buna!
Timpul se scurge mult prea repede, iar lista cu lucruri de facut e prea lunga si grea incat sa gasesc timp sa imi fac un obicei din a scrie.
A venit toamna peste noi, o toamna frumoasa, calda si plina de vorbe clare, in propozitii, ale micutei noastre:) Vacanta a fost foarte frumoasa, plina si relaxanta petru noi toti. Am fost la mare, la 2 Mai, toti trei, unde s-a simtit foarte bine (si ea si noi), noi am fost in Germania cateva zile, singuri, fara program si contrangeri, am fost la bunici, iar acum ne vedem de cursul vietii, acasa. 
Joi seara, pe 4 septembrie, a mancat singura la masa. Imi era atat de draga, puteam sa o mananc si eu pe ea. Alaltaieri seara i-am spus ca e tarziu (dupa ce negociasem de vreo 3-4 ori „mai stam un pic, un pic”) si s-a dat jos de pe canapea si a spus „Noapte buna, taticu’ meu!”. Aseara a vorbit cu mama la telefon si la final a spus „Noapte buna, bunica mea!”. A inceput sa vorbeasca bine, raspunsurile sunt foarte pertinente si bune, este minunata!
Insa cea mai draguta replica a fost alaltaieri. Am fost in parc la joaca, insa a trebuit sa plecam sa cumparam o yala caci tocmai se blocase usa si cheia ramasese ostatica:) Cand ne indreptam spre masina, de partea cealalta a drumului, prietena ei de joc, Erica, tocmai sosise si o striga, razand: „Iris, Iris! Buna!”. Micuta noastra, vesela, dar foarte serioasa” Nu pot acum! Pec”, fluturand din manuta. Au fost superbe, de filmat:)
Cred ca este etapa cea mai dulce si jucausa a unui copil, cu un farmec de neegalat! Imi va fi dor cu siguranta de ea, insa nu gasesc nicio modalitate de a opri timpul in loc…Voi stiti?
Pe curand!
Categorii:Părințeală
puiuldeom 
Intr-adevar, de-am putea opri timpul in loc pt acele momente in care lacrimile ne stau in coltul ochiului ar fi perfect! Ca sa contribui si eu la „sunt atat de scumpi ca-ti vine sa-i mananci”, o sa iti pov si eu una de-a lui Darius! Sapt trecuta, luni, cand a inceput gradi, ne intoarceam amandoi spre casa, iar in fata bisericii ne opreste o doamna care ne-a oferit cateva fire de busuioc sfintit (era ZiuaCrucii). I-am explicat ca preotul le-a sfintit si ca e bine sa le pastram in casa! Ajunsi acasa, eu m-am dus sa ma schimb cand deodata am auzit usa de la cosul de gunoi, iar el foarte tacticos mi spus: mami am aruncat „sfintitura” ca a cazut pe jos! Am crezut ca ma prapadesc de ras! Oare de unde le mai inventeaza? Si lista e extrem de lunga!:))
Timpul nu-l putem opri, insa sufletul cu siguranta ramane tatuat cu tot ce-i mai frumos si mai bun la ei, la noi, la viata. Si-asa, in lucruri simple, ne gasim fericirea!