uff, azi e prima zi de toamna nesuferita si rece, asa cum toamna stie uneori sa fie. Mie imi plac zilele de toamna calde, cu lumina rosiatica si frunze galbene ce invelesc acum aleile, si nu copacii. Asa incat azi, cand e frig, mohorat si picura, mi-e dor de vara, de apa, de mare…

Prichindica este fetita mare: saptamana trecuta a mancat singura, Abaza a devenit Abacabata (Alba ca zapada:))), se duce singura la olita, vorbeste mult, are prietene… Trec peste noi clipe unice, pe care o sa le uitam cu mintea, dar niciodata cu sufletul. Sunt momentele noastre, unice:)

Canta de zor: „Abion cu motou, ia-ma si pe mie dololo…looo” (nu stie in continuare si improvizeaza). Foarte pe val (sa fiu in ton cu tema) este si melodia :”Tei iezi cucuieti….” O canta atat de frumos si se uita pe carte, doamne, cu greu ma abtin sa nu o mananc.

Duminica am fost pentru prima oara toti trei la jogging. A fost atat de incantata…a alergat aproape 3 ture de teren si la un moment dat a luat-o oblic ca sa ajunga la mine. Era franta, dar nu vroia sa cedeze. Rezultatele au aparut de indata: 3 ore de somn la pranz, record niciodata atins pana atunci:) O sa repetam figura, speram, curand, cand toamna va reveni la sentimente mai bune…