Buna ziua,

A mea sigur e buna (ziua) caci am vazut, pret de cateva minute, soarele:) Chiar ii simteam lipsa caci in ultima perioada a fost destul de scump la vedere.

Sa revenim insa la oile noastre, si anume culcatul la ore tarzii (peste 21.00) al copiilor mici. Am inceput de curand niste cursuri, asa incat de doua ori pe saptamana ajung seara dupa 21.00. Micuta nu intelege de ce vin asa de tarziu (ma rog, intelege, dar nu accepta) si, ca atare vrea sa petreaca aceeasi cantitate de timp impreuna cu mama ei. Luni nu am reusit sa o potolesc pana la 23.35, aseara la 22.45. Desi am stins lumina de la 22.00 si televizorul la 22.20, ea a continuat sa citeasca, singura, 25 de minute.

Ne-am pupat de noapte buna, ne-am marturisit dragostea neconditionata si eu m-am intors pe-o parte cu gandul ca adoarme si ea imediat. De unde… ea si-a luat o carte si a inceput sa citeasca (este in epoca crearii epice, inventeaza personaje, sau le mizeaza pe cele cunoscute intre ele:)).

Dupa vreo 10 minute in care a vorbit neincetat, cu pauze scurte pentru a putea respira, o intreb, pe un ton usor imperativ:

„- Mai ai? Gata! E tarziu! La somn!

-Ibediaat…nu vezi ca mai am putin? Ibediat ma cucam:)”

Imi venea sa o mananc, insa am incercat sa disimulez o mama usor suparata si ferma ca sa potolesc oratorul. Abia dupa vreo inca 10-15 minute a capitulat si povestitoarea mea.

Sunt mereu ingrijorata daca doarme suficient, daca ne jucam destul, daca se odihneste, daca, daca…O inteleg ca este plina de energie (si ne bucura, multumim Domnului) si ca nu prea mai petrece mult timp afara sa si-o consume, insa trebuie sa gasesc solutii si-o consume. Ceva idei?

Raze de soare va doresc!