Buna dimineata,

Azi am refuzat sa imi pun in piept martisorul caci peisajul si vremea de afara sunt de iarna, in cea mai explicita forma:( Ninge ca in povesti, dar nu ca in cele cu zane, ci in cele cu capcauni si balauri:(

Totusi, nu putem cadea in depresie. Floricica mea este din ce in ce mai vorbareata si mai curioasa sa descopere. Anul acesta pentru prima oara a realizat ca primavara incepe cu un martisor (optional si o ninsoare) si in weekend vrem sa ne sarbatorim, noi fetele, asa, de ziua mamei.

Imi aduc aminte cu nostalgie de ziua de 8 martie, cand, cu 2 saptamani inainte ma framantam ce cadou sa ii iau mamei. Bineinteles, trebuia sa imi gestionez economiile, sa prospectez piata, de mica aveam inclinatii spre research:)

Ma napadisera intr-o zi o lista de griji despre cum vom avea noi, parintii, relatii cu copiii nostri nascuti si crescuti in era internetului si a socializarii online. Mi-am amintit atunci de muntele de carti din camera fetei, de placerea si entuziasmul ei cand ne jucam v-ati ascunselea, de povestile inventate si de prietenele ei toate. Probabil si mama a avut indoieli si griji caci noi eram copiii din epoca televiziunii prin cablu si uite ca suntem bine, vorbim des si ne iubim muult, de aici pana in Tanamera. Este o poveste lunga cu aceasta Tanamera:))) este motto-ul meu si al mamei. Cand eram micuta rula un serial, Tanamera, actiunea petrecandu-se in Singapore. Eu percepusem Tanamera ca fiind un oras/loc, asadar la marturisirile mamei ca ma iubeste pana la Luna si inapoi, eu i-am spus ca o iubesc pana in Tanamera. Aseara, mami i-a spus nepoatei ca o iubeste:

– Iubita bunicii, eu te iubesc pana-n Tanamera!

– Si eu te ubesc pana in Calimera!

Vremurile se schimba, tehnica evolueaza, insa in esenta avem si traim aceleasi emotii: La multi ani, mama!