Minivacanta de 1 decembrie, care doar ce s-a incheiat, a fost una frumoasa, plina, dar cu nenumarate provocari.

Si desi ne-am odihnit, am petrecut timp doar impreuna, am facut o multime de lucruri noi (am patinat, am mers de la desene animate 3D, la o petrecere), am ramas cu sufletul trist si descumpanita.

Am simtit pentru prima data ca falimentez. Ca am ajuns la fundul sacului de rabdare, imaginatie si solutii. Ca nu mai stiu cum sa o iau pe Iris, cum sa procedez, ce cale sa aleg.

Cum in ultima vreme mi se urcase in cap, am inceput sa fiu mai autoritara si sa dau militaria jos din pod. Insa acest lucru se pare ca a inrait-o. Si-a luat in serios rolul de copil obraznic si neascultator. In loc sa fie mai bine, e din ce in ce mai rau.

Iar ieri, am ramas la capatul patului, dupa inca o runda de plansete si racnete, ca pe marginea unei prapastii. Am ajuns in punctul in care nu credeam ca pot ajunge: in abisul rabdarii. Pentru prima oara m-am trezit dimineata trista si ingrijorata.

O sa imi revin, imi construiesc o noua strategie. Dar este greu sa te ridici cand esti falit. Cu toate astea, sunt sigura ca voi reusi!

sursa foto: agonist.org