Intotdeauna regulile si lucrurile interzise ne intriga. Ne inteapa, ne surad, nu ne dau pace, ne distrag atentia si de ce nu, ne consuma viata. Cum este si firesc, in copilarie totul este invers proportional cu varsta. Cu cat esti mai mic, cu atat este mai atractiv un „NU” si il incalci mai repede.

Fireste, regulilele au rostul lor si viata ne-ar fi un haos nefericit fara ele. Insa explorarea si expunerea tangentiala a copiilor, in joaca, la obiceiurile, expresiile si lucrurile nocive nu mi se par de interzis.

Toata copilaria mea am fumat bete de chibrit si am baut „cafele”, lapte cu cacao. Savuram cu patos aceste doua vicii, pe care le numeam, spre disperarea bunicilor, o bucurie. Ii spuneam deseori lu’ Mamaie cum astept eu sa cresc mare, sa fumez si sa beau cafea adevarata. Anii au trecut si om mare la casa mea fiind, sunt impacata ca nu am niciunul dintre aceste vicii, nici acum, nici pana acum. Ai mei niciodata nu mi-au interzis nimic, fireste nu ma incurajau, insa, desi ei fumau, vesnic imi spuneau cat este de rau si de nesanatos. Au mizat pe educatie si nu pe puterea exemplului. Sotul meu face  si el parte din aceasta categorie, desigur nu ne garanteaza nimic si nimeni faptul ca cea mica nu va „gusta” aceste nocive „placeri”.

Dupa episodul de enteroviroza avut, in perioada de recuperare, o vad venind spre mine, cu zambetul ghidus pe chip:

-Eu fumez si beau cafea:)!

-Da?!

Tragea cu patos dintr-un sticks cu sare si savura ceaiul de menta, furnizat in scop terapeutic. M-a pufnit rasul si m-am gandit inca o data cat de mult imi seamana.

O las sa isi dea si cu un pic de strugurel, pentru copii desigur, desi mai nou se da cu el pe nas, sa nu-i crape fata de la frig si misuna prin casa ca Rudolf la sanie, cu nasul rosu’:)))

Weekend frumos sa avem!