Orice inceput este frumos, spectaculos, incitant. Emotiile ne coplesesc, sufletul vibreaza, ochii zambesc, inima se bucura.

Cand ne apropiem insa de orice sfarsit, apare regretul. Ai mai vrea sa mai stai in zona/etapa aceea (fie ca este liceu, saptamana de miere sau o carte buna), in momentul respectiv, in starea sufleteasca deja cunoscuta, care iti ofera confort.

Batranetea este o etapa  pe care o vedem, insa nu putem sa ne-o imaginam pana n-o traim. Ce intelege un copil despre ea si ce asocieri face el, aici este deliciul.

Eram la bunicii paterni si am gasit un urs de jucarie care a fost al tatului ei. Eu, vesela, ii spun:

-Vezi, este un urs batranel. A fost a lu’ tata.

Pauza cinci minute, dupa care replica ei:

-O sa asez ursuletul batran, care a fost al bunicii, aici, langa bebe.

Am inteles clar faptul ca noi, parintii ei, nu puteam fi batrani, ca ursuletul, singurele persoane in varsta care l-ar fi putut avea erau bunicii. Problema insa am sesizat-o la mine: de ce oare am crezul eu ca ursul a imbatranit deja? Poate era la varsta maturitatii si eu n-am interpretat-o corespunzator.

Un suflet tanar cu totii sa avem:)

sursa foto: freepik.com