De ceva vreme am inceput sa simt ca puiul meu a crescut. Ca si-a deschis aripile, ca iese din cuib singura si isi face de lucru, ca-si stie obiceiurile si isi depaseste limitele. Sunt pasi mici, dar se simt.

Isi imbraca singura hainutele, mananca la masa cu noi, fara bavetica, se samponeaza la dus, danseaza cu mine zumba, intelege explicatiile noastre (nu le si respecta totdeauna), merge la toaleta, se spala pe dinti cu periuta electrica, povesteste tot.

Ma uit la ea si mi-e greu sa cred ca acum trei ani era dependenta de mine in fiecare clipa, ca ii furam zambetele ghiduse si stirbe, ca ma parfumam cu mirosul ei de bebelus si imi doream sa creasca.

Aseara am luam o portie sanatoasa de pupaturi si imbratisari, apoi ne-am declarat iubirea:

Eu: Te iubesc enorm, pui mic!

Iris: Eu te iubesc pana la noapte!

Eu: E departe?

Iris: Da, e pana la Calimera, uite-asa de mult! (brate larg deschise)

Am adormit linistita si senina, cu inima zglobie, plutind usor spre taramuri fermecate… Weekend fain va doresc!