Da, obiceiurile se creeaza greu si se pierd usor. Nu am mai apucat sa scriu pe blog despre aceasta zi, desi am avut intentii mai mereu. Te iei cu taskurile, cu viata si uiti… din fericire, si aceste intamplari.

Copiii au energie peste masura, de acord, cu totii stim asta. Fac sotii, sunt hazlii, radem, glumim, insa atunci cand fac boacane care le pun in pericol sanatatea, totul devine trist si alarmant.

Din motive obiective si atent analizate am decis sa ne mutam. Ca atare, sambata, 16 aprilie, am inceput in forta: impachetari, cutii, bagaje, munti de jucarii, copil agitat. Am decis sa lasam un pic puiul cu prietena ei si parintii acesteia, in parc, cat mai incarcam noi. Dupa o ora primim telefonul fatidic: a cazut cu bicicleta unui copil mai mic si si-a ciufulit destul de rau barbia.

Panica… disperare… agitatie… cele mai lungi minunte… pana am ajuns sa o vedem. Ea era foarte vesela, uitase ce se intamplase, caci i se oprise sangerarea si era mandra de plasturele ei rosu. Am fugit repede la spital, la Grigore Alexandrescu, unde am avut un pic de asteptat, apoi am intrat. Patru cusaturi mai tarziu si un vaccin antitetanos, porneam mai departe spre actiunea de mutare. Am fost placut surprinsa de personalul medical, s-au ocupat foarte bine de noi si cu tot interesul. Sper, desigur, sa nu ne mai revedem curand in aceasta situatie, poate doar intamplator prin oras.

Acum mai are un semn, o linie fina, o dam in continuare cu creme pentru cicatrizare, s-au estompat si rana, si teama. Nu imi doresc sa mai trecem nicicand prin emotiile de atunci, prin panica aceea sufocanta, insa ii multumesc lui Dumnezeu ca nu a fost mai grav si, ca peste ani, ne vom aminti de incident ca de-o boacana a copilariei.

Sanatate si s-aveti grija de voi si de puiutii vostri!