A trecut si luna octombrie, ca atare ne apropiem cu pasi repezi de luna cadourilor, implicit de mult asteptata sosire a lui Mos Craciun.

Am avut intotdeauna, multumesc Domnului si mamei, tot ce mi-am dorit, chiar mai multe uneori, asa incat Mos Craciun nu era chiar cel mai asteptat personaj din acest motiv. Imi placea insa teribil de mult tot ce insemna Craciun: brad, colinde, mese in familie, cadouri si voie buna.

Am ajuns acum in ipostaza mamei, cea care incearca sa creeze atmosfera si sa bucure puiul de om. Ce te faci insa cu acesti nativi digitali, copii descurcareti, infuzati cu informatie si creativitate, crescuti in spiritul „orice problema are minimum doua rezolvari”:).

Plecata fiind in vacanta la bunica, cea mica a primit in dar rochia visurilor ei: ampla, cu volane, rosie, cu funde si sclipici (putin cam mult pentru gustul meu), lunga si stralucitoare.  De-atunci, sta imbracata in ea, mandra si incantata. Ii spune mamei mele:

-Bunica, daca ma vede mos Craciun asa de frumoasa sigur ma ia de nevasta!

Am fost pe jos cand am auzit povestea, astept acum, sincera sa fiu, si explicatii detaliate, bineinteles si admirarea printesei in carne si oase.

Ne uimeste zi de zi cu gandurile ei, ambitiile si dorintele ascunse, conexiunile interesante pe care le face (si pe care, din pacate, le uit tot mai usor), cu iubirea pe care ne-o daruieste si toata bucuria simpla pe care o regaseste in cele mai banale lucruri:)