Luna aceasta s-au implinit 4 ani si 3 luni de cand am fost binecuvantati cu cel mai bun, suav, dragalas si perfect copil pentru noi. Dragostea mea pentru ea este acum ca un brad inalt si vanjos, cu radacini puternice, care creste si defineste muntele. Nu pot sa imi imaginez vreo zi fara ea, orice gand se raporteaza la zambetul ei, intentiile mele se oglindesc in imbratisarea ei.

S-a acomodat la gradi, isi cunoaste si apreciaza colegii, a devenit maestra la colorat, desi anul trecut era codasa la acest capitol, canta foarte mult, spre non-stop, acasa, la gradi, la Andantino…este in permanenta vesela si calda.

Am fost duminica la prima ora sa ne facem o analiza, care a iesit bine, si pe drum spre clinica am auzit si apoi zarit niste pescarusi.

-Uite, mami, vezi, pescarusi, ca la mare (zic eu incantata)!

-….(o pauza) Sunt pescarusi fiscosi!

-?! Ce vrei sa spui?

– Le e frica de apa. Stau in Bucurestiu.

Cam asa trebuie sa stea lucrurile, altfel ce sa caute pescarusi la Piata Muncii, nu?