De maine e concediu. Cel putin pentru cea mica. Intra in vacanta de Paste, e fericita nevoie mare. Ii place la gradinita, insa tanjeste, ca orice copil fericit, dupa timp petrecut cu parintii ei. Pentru ea notiunea de weekend este aceeasi cu cea de concediu. Orice zi petrecuta cu noi este concediu. Departe de adevar nu este, conform dexului este in limite, perceptia noastra de adulti difera.

O privesc si tot ma minunez: ce copil mare, intelept, inteligent si frumos avem! Este darnica, autoritara si descurcareata, zambitoare, vesela si iubitoare. De-as putea incetini timpul in aceasta etapa ce frumos ar fi… cu siguranta si etapele viitoare ne vor bucura si implini, insa acum suntem si noi si ea in sincronul ideal, cel putin asa percep eu lucrurile.

Doreste sa faca planuri: ce facem cand ajungem acasa, ce facem in weekend, e in competitie cu mine mereu, leul din ea cedeaza greu. O privesc cum reactioneaza deseori si ma vad pe mine. In momentele acelea mi-e greu sa corectez, sa aplaud sau sa verbalizez ceva coerent caci retraiesc momentele.

Voie buna si timp in tihna sa avem!