4 ani si 9 luni. Am petrecut cei mai frumosi, plini de dragoste si zambete, amuzanti, grei, minunati ani de pana acum de cand este pe lume puiul de om. Nu este moment in care sa nu apreciez fericirea si perfectiunea copilului nostru, nu este zi in care sa nu ma gandesc cat de binecuvantata sunt.

Ne-am jucat saptamana trecuta in masina Asocierile, jocul in care spui un cuvant si copilul spune unul prin asociere. Eu spuneam primul cuvant ea asocierea. Am realizat inca o data cat de libera este imaginatia ei si cat de surpinzatoare pot fi asocierile unui copil de aproape 5 ani versus mintea unui adult de 30: (eu) zambet – (ea) pupic, pasari calatoare-firmituri, gard-pisica, magazin-umplat de oameni (a vrut sa zica plin, umplut de oameni, s-a grabit si s-a strecurat o greseala), bucurie-familie. M-a bucurat tare mult asocierea ei, mi-a oglindit inca o data dorintele ei, cele mai profunde. Efectiv mi-a aratat ca suntem pe calea cea buna, sadim ce si unde trebuie:)

Azi dimineata in masina imi povestea episodul vizionat aseara, de toti 3 de altfel, dintr-un serial. Si era foarte inflacarata, imi povestea despre o fata care era cat pe ce sa fie hipnotizata si dintr-o data il intreaba pe hipnotizator: „Auzi, tu te-ai pansat cumva?”. Am crezut ca lesin de ras!!! Pe de-o parte pentru ca vazusem impreuna filmul si ma amuza patosul cu care imi relata actiunea, iar pe de alta parte pentru ca intrebarea personajului a fost daca s-a pEnsat, nu pAnsat.

Este foarte frumoasa aceasta etapa, de copil MIC spre mare, atent si razvratit uneori, cu multe intrebari pertinente, doleante la tot pasul, avand inca umorul specific copilariei.

Weekend frumos sa avem!

sursa foto:freepik.com