Cum soarele este sus pe cer, vă jur că nu pot să mă opresc din zâmbit, simt că renasc, că mă încarc cu energie, că viața are cele mai faine note muzicale, gata de pus pe portativ.

Weekendul acesta am avut parte de mult timp împreuna, de petreceri, de voie bună și multe zâmbete. Aseară, la ora de culcare, am inventariat trăirile din aceste zile și cea mică mi-a sintetizat foarte frumos un aspect: sufletul nostru este ca o casă. Oamenii pe care îi cunoști și care te fac să te simți bine, în preajma cărora poți fi tu, sunt exact ca lucrurile pe care le cunoști ACASĂ și cu ochii închiși. Le știi locul, forma și mirosul.

M-am gândit apoi că există oameni cu care ai interacționat cândva, dar nu mai fac parte din viața ta. Acestea sunt lucrurile din casă de care nu mai avem nevoie și de care, într-o bună zi, ne despărțim fără regrete.

Și, mai există o categorie aparte: oameni pe care îi vezi rar, poate nu îi mai cunoști în rutina zilnică, ci în esență. Aceia sunt prietenii de care poți sta despărțit mult timp, dar când îi revezi te simți aproape de ei. Iar ea are deja o astfel de prietenă:)

Mi s-a părut atât de simplă și frumoasă toata relatarea, toate simțirile și perspectiva ei, la început de drum, despre prietenie, încât am realizat, încă o dată, cât de binecuvantată sunt.

Mi-am amintit apoi despre un pasaj dintr-o carte minunată, Un bărbat pe nume Ove, unde iubirea este și ea caracterizată prin prisma asocierii cu o casă: „A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.”

Asemeni caselor, și sufletele pot deveni neîncăpătoare, ticsite de prea multe mărunțișuri, neaerisite sau dezordonate. Depinde de noi ce păstrăm și cum le ordonăm, cui dăm cheia sufletului nostru și pe cine găzduim în serile vieții nostre.

O săptămână frumoasă să avem, cu case pline de oameni dragi!

sursă foto: http://www.freepik.com