Stiti vorba aceea romaneasca socoteala de-acasa nu se potrivește cu cea din targ? Ei bine, in viata de parinte mi se pare ca i-am simtit atat de profund sensul, incat ajunsese sa-mi fie motto:)

Inca de cand s-a nascut puiul nostru drag am incercat sa ne urmam regulile si credintele, dinainte stabilite, pentru a reusi sa crestem armonios si usor un copil. Ceea ce am inteles abia mai tarziu a fost faptul ca puiul de om se creste cel mai greu dintre toate mamiferele posibile:)) Nu-l culcam in pat, il invatam in patut pentru ca… siguranta, liniste, igiena samd. La 7 luni am anchilozat si da-i si dezvata-l de patut, chinuie-l cu tine in pat, la el in camera. Nu-i dadeam ciocolata si alune (dulce rafinat si sare in exces), desi avea peste 3 ani, pana cand am luat-o la prima petrecere si a mancat de pe TOATE mesele masline sarate, dropsuri ieftine si sampanie de copii la refuz, careia sărmana copila ii spunea sampon dulce! Ne-am dat seama ca aceasta privare nu ii face bine si ca nu vom creste un copil echilibrat. Am inceput sa ii dam, in cantitati mici si la evenimente, alimentele interzise:).

Ceea ce am realizat in acesti ani de cand o avem pe Iris este ca fiecare copil, familie si situatie este unica. Si fiecare decide ce este mai bine pentru el si al sau pui. Bineinteles ca cel mai fericit caz este al puiului crescut cu blandete de propria-i mama. Dar cand situatia nu permite acest lucru, fiecare familie gaseste o solutie.

Pentru noi bona a fost cea mai fericita rezolvare. Bunicile erau tinere, nu se puteau pensiona si nu locuiam in acelasi oras, ca atare aceasta ne-a fost opțiunea. Un an am avut o bona, foarte ok, insa nu era 100% compatibila cu noi ca si familie. Dupa 1 an mi-am schimbat jobul si programul, nu ne-am mai corelat, ca atare am schimbat bona. Toata perioada a fost extraordinara, caci se ocupa de ea ca de propriul copil, s-a implicat sufleteste 100%, am reusit sa crestem un pui de om fericit pana la 4 ani, cand a mers la gradinita program lung.

Experienta noastra cu bonele este buna, eu insami fiind crescuta de o bona foarte blajina si calda, o a treia bunica, tanti Marioara. Cunosc cazuri in care copilul de 2 ani s-a adaptat foarte bine la cresa, parintele avea disponibilitate la episoadele de imbolnavire (stim cu totii ca primii ani de colectivitate aduc tot felul de virusuri si boli), copilul a crescut vioi si fericit asa.

Cazurile in care nepotii sunt crescuti de bunici sunt de asemenea pozitive. In special cand avem de-a face cu bunici echilibrati, care nu aplica pedepse sau isi alinta excesiv odraslele, in detrimentul educatiei sanatoase. Stiu totusi putine cazuri 100% eficiente si functionale, caci apar 2 tipuri de conflicte: pe de-o parte diferentele de opinii intre parinti si bunici, iar cei din urma neaga autoritatea parinteasca, iar pe de alta parte, lipsa regulilor impletita cu rasfatul peste masura. Totusi, bunicii asumati si ponderati cresc nepoti fericiti, educati si echilibrati. Pe noi ne-au ajutat deseori, fie in concediul bonei, fie cand voiam o escapada de weekend doar noi 2, cand am inceput gradinita full-time si se imbolnavea cea mica, iar noi nu aveam posibilitatea de a lipsi de la serviciu, si acum, bineinteles, cand are puiul vacanta. Este foarte benefic timpul cu bunicii, caci dragostea lor are bucuria si intelepciunea varstei:) pe care nepotii o savureaza din plin.

Discutand cu mamici, prietene, cunoștințe sau vecine, un lucru mi-a fost clar de fiecare data: educatia blanda si comunicarea sunt ingredientele de succes pentru orice optiune. Fie ca suntem adulti sau copii in formare avem nevoie de acceptare, de respect si de muuulta dragoste. Oamenii calzi si buni din viata noastra ne ajuta sa devenim o versiune mai buna a noastra si ii multumesc Domnului ca am intalnit suficient de multi ca sa nu mai conteze cei din categoria mai putin fericita.

Zambiti! Iubiti!

sursa foto: http://www.freepik.com, People photo created by senivpetro