Înainte să înceapă toată nebunia cu pandemia vorbeam cu o prietenă despre noul val de bloggeri nomazi, călători prin lume care încearcă o altă viața, lucrând ca freelanceri și locuind în alte țări. Ne gândeam noi cât de tare trebuie sa fie, ce flexibilitate, ce skilluri de organizare au (să muncească și să se și adapteze într-o lume complet străină), ce sociabili si adaptabili sunt.

Iată-ne ajunși într-o noua etapă, cea în care facem toate activitățile profesionale și familiale într-un singur mediu, în casă, cu presiunea timpului și a copiilor din dotare, cu dorința de socializare satisfacută doar în online.

Si stăteam și mă gândeam într-o seară văzându-mi puiul cât este de fericit că în sfârșit are timp de toate jucăriile din casă, că petrece mult timp cu părinții, că nu mai merge la școală, că această pauză de la rutina cotidiană ar putea fi vacanța sabatică la care tânjeam.

Această frână care ne-a schimbat programul și, deseori, prioritățile poate fi o șansă spre o nouă versiune a noastră. Am observat pentru prima dată că mă relaxează pictatul (deși nu am talent, asta-i clar!), citesc mai mult, observ mai des emoțiile celei mici, încerc sa învăț lucruri noi în fiecare zi (fie învăț germana, fie practic zumba, sau poate pur și simplu gătesc ceva la care nu m-aș fi gândit înainte).

M-am decis să fac din această perioadă una la fel de frumoasă, să mă bucur de viața faină pe care o avem, cu bune și cu rele, de binecuvântarea de a-i avea pe cei dragi sănătoși!

Zâmbiți, iubiți și dăruiți!