Astazi mi-am inceput ziua atat de frumos incat am zambit si-am cantat tot drumul pana la serviciu. Eram asa vesela, aproape contagioasa:)

Ora 06.10, trezit, dat jos din pat, rutina de dimineata. Aud usa si simt pasii ei goi, pe parchet.

– M-am tezit.

– Vrei sa mergi langa tati sa dormi?

– Nu. Veau desene.

OK. O duc pe canapea, o acopar cu paturica, pun desene. Ea incepe sa motaie. Cand sunt gata vin sa petrec cateva minute alaturi de ea, caci ii voi simti lipsa toata ziua. Ne imbratisam, ne pupam, ii spun cu blandete:

– Iubita mea, sa fii cuminte azi, sa te joci mult si sa mananci fructe sa cresti mare!

– Si tu sa faci bine la seviciu.

Imi venea sa plang cum se gandeste ea la mine, la jobul meu, la ce voi face cat timp vom fi departe una de cealalta. Ma incalt stand pe canapea, iar ea mi spune:

– Ce sandale de domnisoala ai!

– Multumesc, iubita mea!

– Sa nu peci pana nu ma pupi. Si te pup.

Am crezut ca m-am topit, m-am prelins si inima mea a luat-o spre Rai. Doamne, iti multumesc pentru aceasta minune din viata mea si pentru toate aceste clipe de iubire pe care doar Tu mi le poti da.

Azi am plecat de-acasa purtand cu mandrie si fericire la gat imbratisarea ei, pe obraz sarutul ei, iar in inima tot binele din lume.  Astazi am realizat inca o data cat de fericita sunt!