Am lipsit, stiu, dar de data aceasta am avut cel mai frumos si mai bun motiv: concediul. Da, ne-am intors odihniti, cu parul lung si stralucitor (de la atatea fructe, dupa cum stie cea mica), cu chipul vesel, lipsit de cearcane, cu mintea limpede.

Eu sunt nascuta la mare. Ca orice persoana normala, niciodata nu am apreciat ceea ce aveam, nu am sesizat rolul ei, al marii, in viata mea. Era la indemana, accesibila, nu profitam de ea, ma plictisea, ca orice lucru dobandit fara efort. Relatia noastra era superficiala, o dragoste amortita. Acum insa, a inflorit. Valurile marii imi spala gandurile negre, scoicile ascutite imi inteapa simturile, iar razele soarelui, asa nocive cum sunt ele (cand sunt in exces), imi mangaie sufletul de fiecare data cand am ragaz, un minut, sa ma asez pe nisipul fin.

Cu muntele am alta relatie… El este terapeutul corpului meu, inca din copilarie. Aici ma refac, scap de raceli sau alte afectiuni, inspir sanatate si imi regasesc tonusul muscular. Ma copleseste cu inaltimea lui, ma invaluie cu verdele copacilor si ma-ntareste cu oxigenul lui. Este hrana trupului, aerul plamanilor, mirosul amintirilor de vara, din taberele copilariei.

Si ce poate fi mai placut decat iubirea lor, alaturi de persoanele dragi mie…

ps: revin cu detalii despre locatii, oameni, gusturi si peripetii in alta postare, mai realista:). Apropo, pozele sunt facute de noi, saptamana trecuta!