Exista momente in care am flash-uri de luciditate inteleapta. Atunci realizez cat m-am stresat cu orice treapta si pas din evolutia puiului meu, in toata tranzitia de la bebelus la mica domnisoara de astazi. Framantari, documentari, mustrari si nervi, cel mai adesea, inutil.

Sambata aceasta a facut treaba mare pentru prima oara la toaleta. Foloseam pentru aceasta activitate doar olita, iar cand eram in deplasare era un chin, trebuia sa fugim spre casa. In weekend in schimb am fost intr-o vizita, se juca, ca atare nu a vrut sa plecam, s-a concentrat si am fost la baie acolo. Am fost tare mandra de ea, iar ulterior am realizat ca s-a incheiat capitolul pampers+olita.

In cazul nostru a fost un proces anevoios si cu destul de multe regrese/progrese. Am introdus olita in jurul varstei de  doi ani, insa la inceput fara succes. Am scos in vara aceea pampersul pe timpul zilei, dar facea deseori pe ea, am aruncat o sumedenie de chilotei cu number 2 la gunoi. Haos, nervi, frustari…nu era inca pregatita, iar eu incercam sa grabesc lucrurile, nestiind sa ascult semnele copilului meu.

A urmat o perioada in care ii facusem un program, o urmaream si 90% dintre episoade aveau happy ending. Niciodata cerute de ea, totdeauna impuse de noi, cei ce o urmaream. Inca o data realizez acum ca nu era pregatita. Atunci eram mandra de rezultat…

A fost apoi o perioada de refuz a olitei, de plansete, de regres total. Majoritatea copiilor din parc (de varsta ei) faceau si cereau deja singuri. Intr-o zi, satula de presiunea stresului de a o urmari continuu, am cedat si i-am pus din nou chilotei pampers. M-am gandit ca nu va ramane ea singurul copil care nu stie sa faca la WC…si-asa a fost. Dupa o perioada cand m-am relaxat (si eu si ea), am reluat procesul, alternand olita cu capacul de pe WC.

In urma cu trei saptamani a invatat sa faca singura pe WC. Se dezbraca, se suie pe WC, face pipi, se sterge, se spala pe maini si este pleaca vesela. Un om in miniatura, constiincios si mandru de el. Iar omul mare de langa el contempla si realizeaza inca o data ca nu trebuie grabit, sub nicio forma, puiul in dezvoltarea sa.

Am vorbit de problema pampersului ziua, nu si noaptea. De ce ? Pentru ca oricat de dificila si de mare ar fi aceasta provocare in general, puiul nostru a trecut cel mai usor si firesc posibil. Inca de la 1 an si 11 luni pampersul de noapte a fost uscat si l-am scos dupa 2 ani. Fara probleme, framantari, planuri. Simplu!

Citind acum, in epoca post pampers, despre semne si fiind lucida despre semnele copilului meu, realizez cat erau de evidente. O doamna doctor pediatru asocia dezvoltarea fizica totala a copilului, pregatit sa faca singur la baie, cu capacitatea lui de a urca pe scari, fara ajutor. La noi s-a confirmat. Cea mica reuseste acest lucru de mai putin de o luna, cam de cand au disparut si accidentele de la joaca:)

Va doresc multa rabdare si copii fericiti!