Aseara am avut o discutie in cadrul careia am realizat inca o data cat de util imi va fi blogul la batranete. Sunt o persoana optimista de fel, la noi exista minim doua solutii pentru orice problema, insa atunci cand vine vorba de amintiri si de memoria functionala de la batranete, lucrurile aluneca pe toboganul abrupt al panicii. Daca pierd de pe hard filmarile cu cea mica, ce fac? Imi raman pozele din albume. Daca, fereasca Domnul, ne fura albumele, atunci ce mai fac?! Am blogul:)

Viata aceasta aglomerata, cantitatea imensa de informatii pe care o digeram zilnic, ne rapeste spatiul de stocare pentru lucrurile care conteaza, care ne incarca bateriile, care ne hraneste sufletul: amintirile cu cei dragi.

Iris a vorbit destul de repede, usor si corect. Are insa cateva cuvinte pe care le pronunta gresit (chiar si in ziua de azi, la 3 ani si 2 luni) si care sunt rostite in cel mai dragalas mod cu putinta.

Ea intotdeauna vrea sa mearga sa ia ceva de mancare de la butacarie. Seara ne uitam la serialul de desene animate „Ursii Gummy”, iar acestora le este teama de captaun. Cand se suie pe tobogan, se catara pe gard sau face vreo alta nastrusnicie, ne sare imina.

Intr-una din zile, mergand la gradi, in tramvai vorbea neincetat. A primit un loc, ea s-a bucurat nespus. Seara, imi povestea cu placere:

– A fost foarte frumos cu tramvaiul.

-Da?

-Da. O doamna mi-a zambit si mi-a spus ca sunt taaare vorbitoare.

Am ras cu pofta, ea alaturi de mine, si, m-am gandit inca o data: sunt binecuvantata.

O saptamana frumoasa!

sursa foto:freepik.com