Aseara, desi foarte obosita, am realizat un lucru: puiul meu a crescut, incepe sa iasa din cuib, se schimba pe zi ce trece, intelege si ne uimeste.

Reuseste sa manance singura, face dus, se schimba de haine (aproape, de toate, sosetele sunt inca greu de pus:)), canta, baleteaza, vorbeste corect, pune cumparaturile pe banda la hypermarket, caci vrea sa ajute, alege singura painea la raion, coloreaza fara sa depaseasca,  tipa mai rar, ma ajuta la aranjarea mesei atunci cand servim cina, este vesela si prezenta.

Ultimele 9 luni au zburat ca vantul si ca gandul, ne-am bucurat de zambetele ei, de rasul cristalin, de cantecele ei, de sfaturile pe care ni le da („Gandeste-te ce vrei sa zici si apoi vorbeste! Nu te-a invatat bunica?”, sfat primit atunci cand imi gaseam cu greu cuvintele la volan dupa ce un ametit din trafic imi taiase calea:)), de cele mai dulci mustrari („Ai uitat mami? Tare zapacita mai esti uneori!”), de iubirea unui suflet mic si dulce, pentru care noi, inca, suntem totul.

In primul an de viata mi s-a parut ca merg cu personalul, aglomerat si obositor. Am calatorit apoi intr-o Dacie, ceva mai confortabila, dar deloc rapida. Dupa ce a implinit varsta de 2 ani am trecut la vaporas, curgea lin pe apa, cu valuri cand si cand, insa placuta aventura, in special pentru o persoana nascuta la mare, ca mine. Dupa ce a implinit 3 ani am prezentat pasaportul si m-am urcat in avion: am inceput zborut. As vrea sa resusesc sa tatuez in suflet toate clipele fericite, toata tandretea pe care mi-o ofera, toata iubirea aceasta unica, inainte sa ma trezesc in naveta spatiala, indreptandu-ne spre Planeta Adolescentei.

O zi la viteza optima, sa gustati din viata:)

sursa foto: http://www.freevector.com/