Serile in care imi acord ragaz sa ma joc cu mezina familiei sunt savuroase. Discutiile intre noi, 2 bune prietene, imi dezvaluie atat de multe ganduri, idei si perceptii, cat niciun alt dialog.

Situatia de fapt: 2 bune prietene se intalnesc in parc, insotite de copiii lor, mici, si hotarasc sa mearga la restaurant sa serveasca ceva. Ne deplasam chicotind si impingand landourile colorate spre bucatarie, restaurantul cu pricina;). Ea incepe sa serveasca cina pe care i-o pregatisem anterior, eu hranesc cu sarg, din biberonul de plastic, bebelusul din dotare.

Iris: Vin des la acest restaurant. De cand eram studenta.

Eu: Da? Si la ce facultate ai mers?

I: Eu am studiat construirea. Chiar am construit si acest restaurant.

E: Ooo, da? Ce interesant… Cum era la facultate?

I: Prima zi mi-a placut. Apoi m-am plictisit.

E: De ce?

I: Trebuia sa spunem toate felurile de caramizi, cimente… Dar mi-am schimbat jobul.

E: Cu ce te ocupi?

I: Sunt veterinar.

E: Si ce faci?

I: Fac studii.

E: Ce fel de studii?

I: De animale!

E (usor oripilata): le chinui?

I: Nuu, normal. Pun pe o tabla. Fel de fel de animale, nu sunt adevarate. Studiez doar bolile lor si le tratez.

Coversatia s-a lungit, spumos si pe alocuri impresionant, insa dincolo de perceptia ei inca nedeslusita, telul era clara: a ales sa faca ceva care o bucura si o multumea. Acum luase o pauza, se dedica celei mici, dar, per ansamblu, echilibrul era prezent.

Mi-a placut. Mai vreau;)

sursa foto:www.inquisitr.com