De puiuldeom pe ianuarie 14, 2019 ( Scrie un comentariu )

reusim sa adormim copiii?

Unul dintre subiectele spinoase ale vietii de parinte este somnul. Al copilului, dar si al parintelui. Calitatea, dar mai ales lipsa lui au repercursiuni grave:) Facand parte din categora iubitorilor de somn, atat cantitativ, cat si calitativ, la pranz si devreme seara, ingrijorarea mea privind viata de mama a fost intotdeauna prezenta. Evident, resursele inimaginabile care vin la pachet cu sentimentele de iubire neconditionata, m-au facut sa rezist eroic.

perioada 0 – 6 luni. Faliment total. Adormea greu si putin, destul de des totusi, deci eu eram exasperata. Daca nu doarme suficient? Daca nu i se dezvolta bine creierul? Exista somn dupa copil? Milioane de intrebari fara raspuns. Daca dormeam langa ea, eventual adormirea se producea la san, bebelusa dormea linistita. Daca nu, patului ii cresteau spini, radarele se activau rapid, somnul era pierdere de vreme. 6 ani mai tarziu pot trage o concluzie clara: daca as fi fost mai zen, mai linistita si profund adormita langa ea, nu s-ar fi intamplat nimic. De fapt, as fi fost cu siguranta mai relaxata, caci somnul meu trebuia sa fie pentru ea. O mama odihnita este mai intelegatoare si cu siguranta, mai implinita.
perioada 6 luni – 1,8 ani. Pana la intarcare, orice nou dinte, experienta sau joc se calmau cu eterna si fascinanta „tzitzi”. De 3 sau 5 ori pe noapte, fara numar!!! Desi epuizata, activitatea intelectuala desfasurata la job pe mine ma ajuta enorm. Seara adormea in jurul orei 22:00, dimineata se trezea foarte devreme ca sa mai petreaca timp cu mine. Peste zi avea 2 reprize de somn, recupera, asadar la ora 16:00 o gaseam fresh.
1,8 ani – 3 ani. Rezervele de odihna au reaparut in viata mea. Somnul de noapte nu a mai fost fragmentat, caci nu mai sugea, iar in weekend profitam de somnul de pranz. Cantam, mangaiam, dragaleam, insa in 15 minute mos Ene venea si eram cu totii fericiti. Concluzia mea ulterioara: relaxeaza-te si vei face minuni! Cu tine, cu ei, cu voi ca si familie!
3 ani – 6 ani. Daca in timpul saptamanii rutina era clara cu bona sau la gradinita, in weekend era foarte dificil cu somnul de pranz. Din dorinta de a sta cat mai mult cu noi refuza sa se culce la pranz, se agita, se si ne epuiza… ajungeam la amenintari pentru a dobori inamicul:)) Seara, atmosfera din casa era un butoi de pulbere, gata de explozie, caci puiul nostru reusea sa gaseasca 1000 de motive (sete, foame, frica, povesti samd) doar, doar sa nu se culce. Concluzie: rabdare, rabdare, rabdare! Dezvolta-ti simturile si ataca de la primul cascat! Fii pe faza si nu iesi din program, desi motive vor fi multe:)
Peste 6 ani. Inca nu adoarme singura, trebuie sa stau pana paseste in lumea viselor, insa este floare la ureche. Daca se trezeste in weekend mai devreme merge la televizor si se uita la desene, fara sa ne deranjeze. Avem dispute la somnul de pranz, caci il refuza cu desavarsire. Scoala ne-a adus in sfarsit minunea unui copil care doarme de la ora 08:30 seara. In prima saptamana eram nedumeriti si speriati de linistea din casa. Faptul ca nu mai doarme la pranz, dar totul este intens, nou si solicitant, reuseste sa termine bateriile chiar si celui mai energic copil.

Am incercat toate cantecele, suzetele, jocurile si cartile pentru a adormi rapid puiul din dotare. Ingredientul care a functionat la mine, intr-un tarziu, a fost asumarea. Dincolo de rutina, care face minuni, rabdarea cu el si cu tine, draga mama, linisteste intotdeauna. Mi-am dat seama greu, dupa multe rateuri, mii de kilometri cu copilul in brate, leganat, cantat, agitatie inutila si nervi consumati, ca fiecare etapa cere sacrificii pe care trebuie sa le imbratisez. Priveste-le ca pe o binecuvantare, ca pe clipe de neuitat, momente pe care le poti savura cu cel mai iubit dintre pamanteni: puiul tau!