Primavara aceasta am decis ca este momentul sa intru in revizie:), ca atare am inceput sa ma duc la analize, la control la medicul de familie, la specialisti. Ma simt nemaipomenit de bine, insa am decis ca este vremea sa trec serios pe mood-ul PREVENTIE, asadar am luat masuri. Ca sa fiu sincera, m-am hotarat sa imi fac niste ochelari de soare cu dioptrii, ca atare se impunea un control la oftalmolog:)).

Cum urma sa mi se administreze picaturi in ochi pentru acuratetea interpretarii si prescriptiei de dioptrii, am decis ca este o buna oportunitate sa traim o aventura:), eu si puiul din dotare: am luat tramvaiul. O sa radeti, da, insa noi mergem rar cu mijloace de transport in comun, si de cele mai multe ori cu metroul. La dus, spre clinica, a fost foarte incantata, nu era aglomerat, mi-a povestit cate in luna si-n stele despre colegii ei de la scoala cu care nu s-ar putea imprieteni niciodata.

– De ce, mami, nu ar putea fi prietenii tai?

-Mami, nu stiu socoteli, litere, vorbesc si stiu doar prostii. Nu fac nimic sa isi dezvolte mintea!

Da, stiu, pare nerealista o astfel de replica din partea unui copil de 6 ani si 7 luni, insa mi-a servit-o in cel mai natural mod.

Sa revenim la firul epic:)). La intoarcere, eu cu acuitatea vizuala redusa, ea fiind foarte mandra ca ma ajuta si muscand cu pofta dintr-un covrig, asteptam tramvaiul. Se intunecase deja, era racoare si batea un vant taios. Ne-am asezat pe banca, in statie. Tinand-o in brate mi-a spus:

– Ce bine ca ma pot incalzi cu tine, zice ea cuibarindu-se mai bine in bratele mele. Si ma bucur ca mergem acasa unde e cald si bine!

In tramvai, pe la jumatatea drumului, s-au urcat 2 oameni ai strazii, cu igiena precara, batrani, tristi si amarati, care isi carau intr-o sacosa toata avutia. Se indreptau cu tramvaiul spre capatul de linie unde exista un centru de adapost pe timp de noapte. Au fost calatori care le-au vorbit foarte urat, le-au cerut sa coboare din cauza faptului ca miroseau urat.

Tot acest episod a fost atent urmarit de cea mica, iar acasa, mancata, spalata si in pijamale, mi-a marturisit ca se simte norocoasa. Ca in fiecare zi are mancare, ca e curata, ca nu sta in frig, ca nu are griji. Am realizat atunci cat de importante sunt experientele in care iesim din confortul nostru si vedem o perspectiva mai putin fericita.

Ceea ce mi se pare si mai important sunt masurile pe care le iei pentru a-ti folosi binecuvantarile si a aduce altora bucurii. In weekendul care a urmat puiul nostru a sortat o sacosa de jucarii pe care nu le mai foloseste si a cumparat de 10 lei dulciurile pe care ea si le-ar dori pentru a le da unui copil mai putin norocos. Mi s-a parut minunat ca s-a gandit la aceste lucruri, aparent marunte, dar care totusi ar putea schimba o lume.

Imbratisati binecuvantarile vietii voastre, fiti recunoscatori si ajutati!

sursa foto: http://www.freepik.com, City photo created by nikitabuida