mărțisoarele ghiulea sau cum a fost 1 martie în pandemie

A venit primavara pe care o tot asteptam si suntem incantati de soarele de pe cer si ziua tot mai lunga. In mai putin de doua saptamani se va implini un an de cand am intrat prima data in lockdown, de cand am invatat sa traim cu acest nou virus.

Ne-am mentinut sanatosi, slava Domnului, ii avem pe cei dragi alaturi si speram sa ne reintoarcem la o viata normala cat mai curand. Din februarie, puiul de om s-a reintors la scoala. Fizic. Dupa 11 luni de online, caci in septembrie a ramas tot la scoala de acasa, a revenit in clasa. Nu isi da nicio clipa masca jos, doar daca bea apa sau masca i se umezeste, se spala pe maini, se dezinfecteaza, stau doar cu geamul deschis si vine bucuroasa acasa. Socializeaza putin, caci au pauze scurte, de 5 minute, dar atmosfera din clasa nu putea fi egalata in online. Nu isi imprumuta lucruri (stilou, creioane, ascutitori etc.). Nu se duc la bancile colegilor, vorbesc de la departare, dar se simt totusi atat de aproape.

Dupa nenumarate dezbateri privind daruirea martisorului, daca se respecta su nu masurile de siguranta si igiena, s-a dat unda verde. Ceea ce a provocat, desigur, reactii conflictuale in mintile noastre. Pe de-o parte bucuria faptului ca ai nostri copii vor simti din nou inceperea primaverii, pe de alta parte ingrijorarea ca vor pune mana pe aceleasi martisoare, ca isi pot tranfera virusi samd.

Vine ziua cu pricina. Pleaca incantata la scoala, se intoarce vesela si intr-o mare verva.

-Ei, cum a fost?

-Mami, a fost super tare! Veneau martisoarele din toate parte, te fereai sa nu te loveasca.

-?!?! … Cum adica, mami? articulez eu dupa ce incerc sa diger informatia, dar nu reusesc.

-Pai, sa vezi. O parte dintre baieti au dat martisoarele, direct cum au intrat in clasa. Treceau si le lasau pe banca. Cei mai multi insa, le aveau in ghiozdan si le-au dat dupa. Insa stii doar, noi nu avem voie sa ne ducem de la o banca la alta, sa ne fataim. Asa ca, aruncau cu martisoare spre noi. Isi alegeau colega careia doreau sa-i dea martisorul si-l aruncau. Iar eu trebuia sa ma feresc, caci unii iti dadeau in cap. Si daca era martisorul mai mare, te cam durea.

In timp ce ea imi povestea, imaginatia mea o luase razna. Intr-o sala cu 30 de copii din care 17 baieti, vizualizam cum zboara martisoarele precum ghiulelele catre destinatarele vigilente si incantate sa le primeasca. Am ras copios, probabil ei si mai si, caci anul acesta 1 martie a fost cu totul inedit. Si, desi aceasta pandemie ne-a instrainat si-a-ncercat sa ne invrajbeasca, am senzatia ca cel mai adesea de fapt ne-a sporit dorinta de a ne avea aproape.

O primavara frumoasa va doresc, plina de zambete si culoare!

martisoare in pandemie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s