16 martie 2020, o zi pe care eu cu siguranta nu o voi uita. Cu proviziile la zi si fricile care cresteau ca drogonii cu 7 capete, am intrat cu totii, de la mic la mare, in stare de urgenta. Totul era atat de nou pentru noi toti, imprevizibil si venea cu multa presiune. Incertitudinea se lasa asupra noastra ca o haina grea pe care trebuia sa o purtam pe umeri. Nu stiam cat va dura, ce se va intampla, unde vom ajunge. Strazi goale, declaratii pana la magazin, masini de politie care treceau pe strada si ne transmiteau sa stam in casa, sa ne protejam.

1 an mai tarziu totul pare desprins dintr-un film. Am jucat un scenariu apocaliptic pe care nici in gand nu-l rosteam. Totusi, am reusit sa ne continuam viata in noile conditii si ne-am adaptat, fiecare cum a putut. Masca a devenit parte din garderoba noastra, iar dezinfectantele sunt acum oriunde la indemana (in casa, in masina, in posete). Copiii au facut scoala online, noi am lucrat preponderent de acasa, activitatile noastre s-au limitat ca si interactiune sociala, cat si ca mobilitate teritoriala.

Ceea ce m-a invatat acest an este ca cel mai de pret dar este increderea in noi insine. Avem o putere nemaipomenita de adaptare si de gasire de solutii. Timpul a fost de data aceasta aliatul nostru, caci medicii au inceput sa gaseasca metode si protocoale prin care sa ne vindece. Am stat mai mult cu ai nostri, ne-am descoperit familiile si casa. Am inteles inca o data un fapt evident: cu rabdare si mintea limpede putem depasi barierele psihice pe care ni le punem noi insine, putem gasi rezolvare fiecarei situatii, oricat de neobinuita ar fi ea.

Zi plina de incredere si plina de speranta va doresc!

sursa foto: https://www.itnonline.com/article/deployment-health-it-china’s-fight-against-covid-19-pandemic