Hristos a inviat!

Asteptam mini-vacanta de Paste inca din februarie cand abia incepea iarna la noi, caci aveam nevoie de odihna si de soare. Ne pregateam de plecare, faceam si desfaceam bagaje, cand am observat cu puiul din dotare ca Foculet, pestisorul ei beta, este letargic. A inceput sa miste doar o aripioara, statea mai mult jos, pe pietricele. Ne-am dat seama ca nu este in parametri. Am incercat sa il resuscitam, i-am schimbat repede apa, dar in mai putin de o ora ne-a parasit. Cea mica nu a privit moartea lui ca pe ceva trist, a spus ca nu am gresit niciunul dintre noi cu nimic, asa ca probabil era timpul sa plece.

Ajunsi la tara gandurile i-au zburat in alta parte, incantarea de a fi alaturi de verisori era atat de mare incat am crezut ca subiectul era inchis (desi cadavrul nu ne-am invrednicit sa il scoatem atunci din casa, era prea la cald totul). Cand ne-am intors insa acasa, i-am propus sa il luam pe Foculet, pestisorul nostru rosu, sa il ingropam. Ea insa mi-a raspuns, senina:

-Nu, mami, nu e nevoie. Focu’ a avut deja inmormantare online.

-Ce zici, mami?

-Da, la tara. Ne-am adunat toti 3 (ea si verisorii) si i-am facut o inmormantare online, la distanta adica. I-am adus flori din gradina, ne-am imaginat ca el acolo si ca ne luam la revedere de la sufletul lui. A fost frumos, mami, a plecat fericit!

Firescul actiunilor ei au venit ca o mantie de catifea peste nelinistea mea de adult. Mi se parut atat de senina si linistitoare viziunea ei incat am decis, inca o data, sa invat eu o lectie de la acest pui de om adorabil.

Weekend frumos!