Ultima zi din prima luna a lui 2022 a fugit. Cel puțin eu n-am înțeles nimic din acest ianuarie fără zăpadă, aglomerat, cu valuri de Covid și multe planuri. Cu viteza specifica timpurilor noastre, lunea se contopește rapid cu vinerea și de-acolo e doar un pas pana duminică.

Intr-una din serile de școală, ajunse acasă ii spun, comme d’habitude, puiului de om:

-Fugi și fa dus, apoi să mâncăm și sa ne uitam un pic pe tema de la engleza.

-Nu mai vreau sa fug! De ce trebuie sa fug mereu?! Fugi la baie, Fugi la teme, Fugi la joaca, Fugi la masă, Fugi, Fugi, Fugi… mami, eu vreau sa merg încet!

Mi-au dat restart vorbele ei. Am realizat cum simpla exprimare și adresare ii imprimau o viteza și o presiune celei mici, deloc benefica. Are dreptate, în definitiv, spre ce fugim? De ce totul este pe repede înainte și nu ne mai luam timpul necesar? Sigur, avem multe lucruri și planuri pe care ni le dorim cu ardoare îndeplinite, însă nu se justifica presiunea aceasta pe care o imprimam celor mici.

Au trecut doar 2 săptămâni și deja se vad primele rezultate:

-stabilim programul și activitățile de seara, fara sa ne suprasolicitam. Nu sta la dus 40 de minute, dar nici nu mai strig după 3 că se răcește mâncarea

-am setat alarma de culcare cu 30 de minute înainte de ora permisa. Avem astfel timp sa facem ce mai dorim, fără sa ne simțim vinovați ca mâine nu ne trezim ușor

-una din zilele de weekend sunt de leneveală, cel puțin prima parte a zilei. Pijamale și nicio activitate planificata.

Ne-a scăzut gradul de anxietate, puiul adoarme mai repede, avem mai puține altercații, suntem mai liniștiți.

Un weekend plin de liniște va dorim, cu planuri puține, tihna și timp de calitate alaturi de cei dragi.